Eu sunt Malala – despre educație, drepturi și copilărie în Pakistan

La o vârstă când copiii din alte părți ale lumii sunt preocupați de noile jocuri pe tabletă și de vedetele pop, Malala a devenit un simbol internațional al luptei pentru educație, pentru drepturile femeilor și, în general, pentru dreptate. Poate sună pompos dar, dacă îi citiți povestea, veți vedea cum lucrurile acestea poate abstracte capătă o concretețe dureroasă în Pakistanul contemporan, care se luptă pentru lucruri care nouă ni se par poate firești. Și, dacă mai adaug că, la cinsprezece ani, Malala aproape a fost ucisă de talibani pentru curajul de a milita pentru lucrurile în care crede, povestea ei capătă aura aceea pe care doar întâlnirea cu persoanele excepționale o poate da. Eu sunt Malala, apărută recent la Polirom, este povestea ei, spusă la persoana I, dar scrisă în colaborare cu jurnalista britanică Christine Lamb.

Cine e Malala Yousafzai – povestea ei

Malala locuiește acum în Anglia, fiind adusă acolo după ce a fost împușcată în cap de talibani, a stat în comă. Tentativa de asasinat a atras, așa cum era normal, un val enorm de reacții internaționale, de la Barack Obama, Hillary Clinton la Angelina Jolie sau Madonna (care i-a dedicat cântecul Human Nature).

Atacul asupra Malalei nu a fost unul întâmplător. Talibanii știau foarte bine pe cine vor să ucidă atunci când au intrat în autobuzul care o ducea la școală. “Cine e Malala?” au întrebat. Ce pericol poate să constituie pentru niște teroriști un copil, vă veți întreba. Răspunsul vine din viața Malalei și din vocea ei puternică ce se auzea dincolo de granițele Pakistanului. Și se auzea tare, lucru ce-i deranja, evident, pe talibani și, în general, pe politicienii pakistanezi.

Malala a moștenit spiritul activist de la tatăl său, un om obsedat de educație, de accesul liber la ea, care a construit școli pe banii lui și s-a luptat cu sistemul să le dezvolte sau, când situația s-a înrăutățit, să nu le închidă, susținut îndeaproape, pe toate planurile, de soția lui. De aici și pasiunea Malalei pentru învățătură, dorința de a fi cea mai bună la școală și de a face cunoscute problemele copiilor din Pakistan, în special atunci când vorbim de accesul fetelor la educație.

Malala vorbește mult în carte despre istoria Pakistanului, în special despre cea recentă, pune lucrurile în context și le analizează cu o maturitate uluitoare. E vorba de degradarea situației în Pakistan, în special în Valea Swat unde locuia Malala, pe care o urmărim treptat, vedem cum se schimbă discursurile fundamentaliștilor de la unele inițial seducătoare și, evident, manipulatoare pentru publicul larg la unele violente, care instigă la ură și crimă. E o perioadă critică, puterea religioasă prinde avânt, iar toți cei care nu sunt “cu ei” și au alte valori (cum ar fi educația, libertatea, drepturile oamenilor) sunt hăituiți, condamnați sau uciși în mijlocul străzii.

Malala nu înțelege cum îndrăznesc talibanii să-i ia dreptul la educație și vorbește deschis și curajos despre asta. Sub pseudonim, deși se bănuia cine este, ține pentru un timp un blog la BBC (avea doar 11 ani!), răspunde interviurilor presei străine care relatează situația din Pakistan, se face un documentar cu ea și devine o prezență constantă în media internațională. Atât ea, cât și tatăl ei, critică deschis regimul din Pakistan, în ciuda amenințărilor permanente.

Cartea urmărește povestea ei și a familiei sale, poveste ce oglindește istoria recentă a Pakistanului. Printre rânduri, Malala vorbește și despre micile probleme ale vieții de copil/adolescent, despre prietenii ei, jocuri, despre lecțiile învățate și momentele de familie.

Cartea Eu sunt Malala – despre stil și ghostwritting

Probabil că nu se face să critici o carte ca Eu sunt Malala din punct de vedere stilistic, să te gândești la tonul ei când de fapt fata asta a fost victima unui asasinat și e un exemplu nu doar pentru adolescenți, ci pentru toți cei care nu sunt blazați sau imuni la ce se întâmplă în jurul lor. Totuși, citind-o, nu poți să nu-ți dai seama că sună uneori prost și că probabil intervenția Christinei Lamb i-a afectat autenticitatea și perspectiva copilului care e Malala. Iar eu exact asta vroiam să citesc într-o mărturisire la persoana 1 – o perspectivă sinceră a copilului, cu bune și rele, cu poticneli, cu emoții contradictorii, cu lupte mici și cu lupte mari, cu entuziasme și căderi și cu nesiguranțe.

În schimb, cartea asta pare o lecție studiată de moralitate, vocea Malalei nu sună natural, e demonstrativă, pe alocuri forțată și pare că le știe pe toate și că are răspuns la toate. Iar când o auzi vorbind în înregistrări video sună altfel, mai cald, mai uman. Repet, asta nu reduce cu absolut nimic importanța faptelor ei extraordinare, a curajului ei fantastic și, mai ales, a mesajului ei. Spun doar că abordarea putea fi alta, mai puțin rigidă și cu mai multe nuanțe.

Într-adevăr, cum scrie și The Guardian, este greu în cazul unei cărți ca aceasta să-ți dai seama care este vocea ghostwriter-ului și care a personajului. Intuiția îmi spune însă că exact lucrurile care mi se par iritante și pedante în carte nu sunt ale Malalei. Tonul este mai mult jurnalistic și mai puțin personal, confesiv, deși, teoretic, cartea e plină de observații și povești personale. Dar majoritatea observațiilor sunt jurnalistice, descrieri de oameni și locuri, abordări istorice, puneri în contexte mari. Nu sunt sigură dacă ar fi fost primele lucruri pe care Malala le-ar fi spus singură sau că sunt consecințele întrebărilor, structurii și abordării co-autoarei, cea care, probabil, a condus scrierea cărții. O abordare mai onestă mi s-ar fi părut în acest caz la persoana a treia, pentru a nu-i da Malalei o imagine hai nu neapărat bătrânicioasă dar rigidă.

Malala ca simbol

Pe bună dreptate, Malala este un simbol. A primit numeroase premii, a atras solidaritate internațională în ceea ce privește cazul ei în particular și problemele din pakistan în general și a făcut enorm pentru oamenii de acolo, atrăgând atenția asupra injustiției și dramelor de acolo. Cartea e dedicată “Tuturor fetelor care au fost nedreptăţite şi reduse la tăcere.Împreună, ne vom face glasul auzit.”

Sunt sigură că povestea ei continuă și că rolul Malalei în lupta sa pentru drepturile omului va fi din ce în ce mai mare.